Laptopurile sunt triste.

Buna dimineata Alex! Buna dimineata laptopule! Buna dimineata...restul! E o zi frumoasa. Cam frig, dar inca e bine. Laptopurile rezista pana la minus cateva grade. Mai avem pana atunci. Nu l-am zarit de doua zile pe Alex si chiar incepe sa-mi fie dor de el. Ciudat. Nu mi s-a mai intamplat asta niciodata.

**
Intre timp, am avut o revelatie. Mi-am dat seama ca si eu am un laptop. Daaaa. Si eu! E drept ca e un pic mai vechi, ca merge mai incet, ca nu e atat de performant, dar e al meu. Imi fac treaba cu el. Pana ziele trecute nu am avut o relatie atat de apropiata cu laptopul meu. Dar, de cand ma preocupa alex si laptopul sau am inceput sa apreciez altfel lucrurile din jurul meu. Observ ca laptopul din fata mea e putin cam prafuit, i s-a stricat coolerul, o boxa se aude cam ciudat. Si stiu si de ce. Nu l-am iubit suficient. Nu am stiut sa apas tastele cu blandete, nu l-am sters cand a avut nevoie, nu am vorbit cu el. Sunt sigur ca si laptopurile au suflet. Noaptea, cand noi dormim, ele vegheaza pentru noi, ne invelesc, ne saruta pe frunte. Sa incercam sa fim mai buni, mai iubitori, mai atenti cu masinaria de langa noi. Chiar daca e un desk, un Pentium 1, o rasnita obosita, calculatorul simte. Nu-i raniti sentimentele.

Probabil ca asa simte si vechiul calculator al lui Alex. Plange. A fost aruncat si nimeni nu l-a mai bagat de atunci in seama. Fac un apel catre colegii mei de birou. Sa mergem la acest batranel simpatic, sa-i ducem niste portocale, putina supa de pui, poate un mouse nou sau un bradut cu usb si sa-l inveselim putin...ca doar vine craciunul si trebuie sa fim mai buni.


Incepe ziua 3 alaturi de laptopul cel nou. O zi buna!